Toamnă

 

În sufletul  pastel, e  ploaie și e nor

Și plâng copacii fără de veșminte;

Sunt mii de ochi de heruvimi ce mor

Și  se despart de ram, cuminte.

 

 

 

Acum sunt peste tot, meșter țesute,

Covoare galbene de ochi agonizând,

Ce ascund în ele viziuni  trecute

Și în pământ, speranțe renăscând.

 

 

 

Din  ochii  morți, târziu o să răsară

Săgeți,  ce-or să despartă  nori,

Și-or să aducă  rațiuni de vară

Și  în pastel, lumină și culori.

Picioare

Stupid alunecam;

Mi-am pus gândirea în picioare,

Căci cap nu mai aveam,

Îl rătăcisem în sertare.

 

 

Ba cred că nu  aveam nimic,

Ci doar două picioare,

Ce alergau, alunecând un pic,

Când înscenam o îndreptare.

 

 

Și când era să pierd stupid

Perechea bună de picioare,

M-am regasit cam insipid,

Departe, afara de cărare.

 

 

Atunci cu cap împrumutat

De la un soclu cu picioare,

M-am așezat ca împărat,

La mine în sertare.