Harul

Mai luminos decât a soarelui lumină,

Ce îmbracă lumea în cadre și contur,

Mai clar decât boltirea cea senină,

Ce ne stârneşte dorul de azur,

Mai diafan decât o boare dulce, fină,

Ce ştie să alinte inocent și pur,

Mai drag decât a mamei şoaptă lină,

Ce aseaza puiului in gene  picur

Mai intim decât chipul cel de tină,

Ce îl purtăm inconştient în jur,

Ne este harul de la Sfânta Cină,

Ce tainic face fiu din robul fur.

Toamnă

 

În sufletul  pastel, e  ploaie și e nor

Și plâng copacii fără de veșminte;

Sunt mii de ochi de heruvimi ce mor

Și  se despart de ram, cuminte.

 

 

 

Acum sunt peste tot, meșter țesute,

Covoare galbene de ochi agonizând,

Ce ascund în ele viziuni  trecute

Și în pământ, speranțe renăscând.

 

 

 

Din  ochii  morți, târziu o să răsară

Săgeți,  ce-or să despartă  nori,

Și-or să aducă  rațiuni de vară

Și  în pastel, lumină și culori.

Picioare

Stupid alunecam;

Mi-am pus gândirea în picioare,

Căci cap nu mai aveam,

Îl rătăcisem în sertare.

 

 

Ba cred că nu  aveam nimic,

Ci doar două picioare,

Ce alergau, alunecând un pic,

Când înscenam o îndreptare.

 

 

Și când era să pierd stupid

Perechea bună de picioare,

M-am regasit cam insipid,

Departe, afara de cărare.

 

 

Atunci cu cap împrumutat

De la un soclu cu picioare,

M-am așezat ca împărat,

La mine în sertare.