Despre Sodoma de azi

Sodoma reprezintă peste veacuri simbolul păcătoşeniei ridicate la cel mai înalt nivel, aducând dintotdeauna ocara celor ce-şi găsesc afinităţi cu obiceiurile cetăţii de tristă amintire.

Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre păcatul sodomiţilor: „Pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom. 1, 26-27), care nu este alta decât moartea. (cf. Rom. 6,23).

Păcatul acesta îl vedem astăzi ieşind de prin unghere, fără sfială, pe străzi defilând fără lipsă de pudoare şi îngreţoşând privirile tuturor celor ce mai au o fărâmă de bun simţ şi vor să-şi crească copii departe de această plaga socială. Iată cum vedem împlinindu-se cuvintele Domnului care spun că la fel ca în Sodoma va fi aflată lumea întreagă „în ziua în care se va arăta Fiul Omului ”. (Luca 17, 30).

Tabloul acesta înfiorător începe să prindă contur astăzi din ce în ce mai mult depăşind prin fundalul tern, lumea monştrilor morali ai lui Goya şi prin nenumăratele acţiuni pro-homosexuale aparent neconcertate de cineva, piesele de puzzle  din picturile lui Picasso.

Mai sunt totuşi încă popoare ce consideră ca înainte de dreptul exprimare şi drepturile unor minorităţi sexuale şi majoritatea populaţiei are drepturile ei cum ar fi dreptul de nu i se impune asistenţa chiar şi pasivă la acest gen de manifestaţii, dreptul garantat de Dumnezeu lui Lot odinioară de a trăi departe de acest păcat, dreptul ca societatea în care trăiesc să-şi mai găsească sprijin în temelia acesteia care este familia, acum ameninţată în înşişi scopurile ei cele mai înalte, dreptul de educaţie morală al copiilor ce reprezintă viitorul unei naţiuni, ce pare acum sumbru şi din acest motiv, etc.

Se pare că în Israel toate aceste drepturi mai sunt încă respectate din moment ce la presiunea mediilor religioase evreieşti, de curând parlamentul israelian a propus o lege care interzice parada anuală a homosexualilor la Ierusalim. În Polonia lucrurile au mers mai departe, aceasta fiind deja condamnată de  Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru că primarul Varşoviei a refuzat în iunie 2005, cinci cereri în justiţie ale organizaţiilor de homosexuali care cereau organizarea  unui marş şi a şapte manifestaţii. În Rusia, Serbia, Lituania, Letonia şi Italia au fost puternice contramanifestaţii unele chiar violente atunci când s-au încercat parade ale minorităţilor sexuale, iar vecinii şi fraţii noştri moldoveni au refuzat fără drept de apel prin vocile autorităţilor statului astfel de marşuri provocatoare moral la Chişinău.

Din acestea înţelegem că acolo unde valorile clasice morale încă sunt puternice, societăţile respective au încercat într-un fel sau altul să ia atitudine, arătând ferm dezacordul pe care îl au faţă de păcatul în sine al acestor minorităţi sexuale şi nu faţă de aceşti oameni bolnavi din punct de vedere moral.

Poate dacă fiecare dintre noi ne-am trezi din această letargie sufletească în care ne complacem, din pasivitatea şi lipsa noastră de reacţie, nepotrivite pentru un creştin adevărat am conştientiza că societatea contemporană aflată în derivă are nevoie de reperele morale ce trebuie a fi constituite de fiecare dintre noi, are nevoie de ancora bisericii ce se întemeiază pe „piatra cea din capul unghiului”, Hristos. Aşa si numai aşa extincţia şi nu extinderea plăgilor sociale (ca homosexualitatea de care am vorbit, dar si atâtea altele) va fi posibilă, căci antimodelelor propuse astăzi trebuie să li se răspundă cu modele creştine de viaţă şi conduită civilizată, această idee fiind magistral surprinsă de Sfântul Vasile cel Mare în ale sale „Constituţii ascetice” : „Lot în Sodoma în timp ce se învârtea în mare impietate, nelegiuire şi nedreptate, şi-a păstrat virtutea întreagă, fără să fie abătută în vreo parte de ispitele rele; ci, dimpotrivă, în mijlocul omorâtorilor de oaspeţi, şi a acelora care, dispreţuiau mult şi contraveneau legilor naturale şi-a păstrat neîntinată  sfinţenia, el, pe cît i-a fost cu putinţă, a îndemnat la aceasta şi pe alţii, învăţând binele prin fapte înainte (de a-l învăţa) prin cuvinte”.

Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos  redat mai jos ca cea mai potrivită concluzie la cele de spuse mai înainte, trebuie sa fie un îndemn spre reflecţie pentru cei promovează josniciile de orice gen:

” Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin. Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici.” (Luca17,1-2).

Boanerghes100

Comentariu la versetele 10, 11, 12 din Epistola a II-a sobornicească a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan

Apostolul Ioan este categoric în privinţa relaţiilor cu cei ce nu mărturisesc adevărata credinţă, adică cu ereticii. El merge până acolo încât spune la versetul 12 că o bună primire făcută unui eretic este echivalentă cu părtăşia la erezia lui: “dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce zice: Bun venit! Se face părtaş la faptele lui cele rele”.

Cu atât mai uimitor este acest pasaj, cu cât aceasta aparţine celui ce este îndeobşte cunoscut ca fiind  “Apostolul Iubirii”, sau “ucenicul cel iubit”.

Tema iubirii este adesea abordată de Sfântul Ioan Evanghelistul, ea fiind prezentă chiar şi în această a II-a Epistolă Sobornicească. Iată cum defineşte la versetul 6 Sfântul Ioan iubirea: “şi aceasta este iubirea: să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca precum aţi auzit dintr-un început, să umblaţi întru iubire”. Versetul acesta explică intransigenţa Sfântului Ioan enunţată anterior. Fără a împlini poruncile lui Dumnezeu, nu ai adevărata iubire, şi putem completa noi, fără a mărturisi adevărul învăţăturii Lui nu poţi primi pe deplin iubire.

O altă interpretare dată acestor versete de  la 10 la 11 ar fi cea alegorică, cuvântul “casă” semnificând din această perspectivă sufletul, iar “învăţătura care este adusă de cineva” reprezintă, de asemenea, cuvântul mincinos al diavolului care încearcă să insufle îndoială faţă adevărul de credinţă. Putem spune, continuând ideea de mai sus, că diavolul nu trebuie primit, nu trebuie învitat, lăsat să intre în casa sufletului, căci o dată intrat acolo va aduce cu sine “faptele lui cele rele”, făcându-te părtaş la acestea.

Versetul 12 nu mai conţine aceeaşi notă imperativă, ci este mai degrabă o încredinţare, trimisă destinatarilor că cele spuse anterior în Epistolă va avea ocazia să le dezvolte la proxima întâlnire, când alături de sfaturi şi porunci Apostolul le va dărui mult mai uşor din iubirea sa, “ca bucuria noastră să fie deplină”, căci atunci cuvintele lor nu vor fi printr-un intermediar , o scrisoare, ci adresarea va fi directă, permiţând dezvoltarea ideilor şi nuanţarea lor.

În concluzie iubirea şi bucuria nu pot fi depline decât atunci când se face totul pentru celălalt, când se spune totul pentru folosul celuilalt.

Aceasta este adevărata iubire care aduce deplină bucurie.

Voi ce parere aveti?

Boanerghes100

citate

• “Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi.” (Prov 4,20)
• “Să nu uitaţi un lucru că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi”. (II Petru 3,8)
• “Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.” (Ps 77,5) …..vedem cum ni se duc anii ca un sunet” (Ps 90,9)
• “Toate îşi au vremea lor” (Ed. 3,1)
• “Este vremea să căutaţi pe Domnul” (Osea 10,12)
• “Dumnezeu nu ţine seama de vremea de neştiinţă” (F Ap 17,30)
• “Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” (Col. 4,5);
• În vremea din urmă, unii se vor lepăda de credinţă” (I Tim. 4,1);
• În zilele din urmă vor fi zile grele” (II Tim. 3,1);
• Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (II Tim. 4,3)
• “Smeriţi-vă… pentru că la vremea Lui, El să vă înalţe” (I Petru 5,6)
• “Orice ceas, orice minută sunt scumpe pentru că ne sunt date cu socoteală şi o să ni se socotească de ele” (Filaret- Arhiepiscopul Cernigovului)
• “Să facem binele cât avem vreme. Orice pierdere pe pământ poate fi înlocuită (dacă nu în întregime, măcar întrucâtva) cu altceva; dar de vom pierde vremea atunci, alta nu o vom mai afla” (Sf. Ioan Pustnicul)
• “Cine nu dă lui Dumnezeu vremea sa pe acela Dumnezeu îl va lipsi de fericirea veşnică.”
• Învaţă-te să vorbeşti mult cu tine însuţi şi cu Dumnezeu, iar cu oamenii puţin. Cu cît vei vorbi mai puţin cu oamenii cu atât vei vorbi mai mult cu Dumnezeu” ( Filaret, mitrop. Moscovei)
• Ieşire 33,12 – “Eu Te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea mea”.
• Isaia 43,1 – “Eu te  chem pe nume eşti al meu”
• Luca 10, 20 – “Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”
• F. Ap. 10,43 – “Oricine crede în El,  capătă, în  numele Lui, iertarea păcatelor”
• Numele trebuie să corespundă cu viaţa, iar viaţa să se înfrumuseţeze cu numele”
• “Mori în fiecare zi, ca să trăieşti veşnic”(Sfântul Antonie cel Mare)
• “Viaţa este scurtă şi zboară repede, ne spune experienţa; prelungeşte-o şi reţine-o prin cele bune”, ne spune mintea. (Sfântul Varsanufie cel Mare)
• “Viaţa este un dar dumnezeiesc; a dispune de ea, după propria noastră libertate, iar nu după voia lui Dumnezeu, înseamnă să fii criminal”.
• “Trebuie să trăim pentru Dumnezeu şi să iubim viaţa pentru Dumnezeu”. (Sf. Grigore Teologul)
• “Oamenii s-au bucurat la naşterea ta; trăieşte în aşa fel încât să plângă după moartea ta”.
• “Arată-te înţelept cu faptele căci nu există cuvânt care să fie mai înţelept decât fapta”. (Sfântul Marcu Ascetul)
• “Nu faptele mari sunt plăcute lui Dumnezeu, ci discreţia mare cu care ele se fac. Nu e nimic mare când oamenii iubesc puţin, şi nu e nimic mic când ei iubesc mult”. ( Sfântul Vasile cel Mare )