Doamne, cum nu Te-ai săturat
Să-mi vezi mereu pornirile abisale,
De atâtea ori căzut şi iaraşi ridicat
Prin mila Ta şi ruga Maicii Tale:
Târziu aflat-am, de crucea ce ai dus
Sub care ai căzut, căci greu mai apăsa
Lutul din lumea toată, şi-n plus:
Noaptea de gând din fapta mea.
Ba încă Iubirea Ta în cuie am ţintuit
Când am uitat de al meu aproape,
Acum de prin suspine strig căit:
Mă Iartă ! Mai am piroane de păcate.
Ţi-am dat să guşti amara fiere,
Când rugile erau doar necuvinte,
Ce se rosteau din buzele mizere
Şi se rostogoleau vâscos din minte
Cu suliţa de îndoieli eu Te-am lovit
În coasta din potir pentru a cunoaşte
De eşti acolo viu, în chip smerit;
Acum crezând, dă-mi… veşnic Paşte.