Îndemn

Urechile-ţi deschide şi le fă pâlnii,

Prin care cuvântul curs din abside,

Îl soarbe; iar din degetele mâinii,

Fă-ţi  peste trup,  sfioase ripide.

 

 

Ochii, ferestre murdare de tină,

Ţi-i fă oglinzi de blânde icoane,

Din care dulcea, dorita Lumină,

Curge  în ceas de Sfinte Canoane.

 

 

Mintea, din valurile lumii o întoarce,

Adu-o grabnic în tărâmul de sus,

De gânduri, acum, cu putere o stoarce,

Şi ca de Florii, o fă aşternut Lui Iisus.

 

 

Cu lacrimi, unge-ţi ruginite zăvoare,

Ce ţin uşa închisă, strâns ferecată,

Şi primeşte ‘nlăuntru divina licoare,

Ce pururea şterge rugină şi pată.

 

 

Căci iată, acolo Domnul aşteaptă,

La uşa colibei, la inimă în prag.

Bate şi bate! Iar a ta singură faptă,

E să-I deschizi ca să intre. Cu drag!

Nou început

Când Cerul a coborât atât de jos,

Că-L atingeai de poala hainei,

Ce-n noaptea minții ,luminos

Har dăruia în umbra tainei;

 

 

 

Când răbdarea cea din veac

A primit cununa de făgăduință,

Prin care găsit-a omul leac,

La rana cruntă din a sa ființă;

 

 

 

Când se împleteau în cirte și silabe

Și se adunau în evanghelii sfinte,

Ca arme tari la inimile slabe,

Pururi nepieritoarele cuvinte;

 

 

 

A fost minunea de iubire,

Ca Fiu de Dumnezeu să înoiască,

Prin Moarte, dar de nemurire,

Prin Înviere, viață omenească.