Zurgălăi de argint au în cuvinte,
Ce prin cânt străbat tot locul,
Răscolind un vag ecou în minte,
Când și eu visam că viața-i jocul.
La sandale au chiar aripi agățate-
Hermeși ce nu obosesc deloc,
Iar de stau, e că în vreo carte,
E un basm ce îngână un joc.
În priviri, comori și râs șăgalnic,
Iar în râs au ton de simfonii,
Ce stârnesc în eul meu fățarnic,
Sincer joc de armonii.
Iar o rugă a lor nu-i joc ci reverie,
Căci îi văd icoanei altfel sinonim,
De cum trebuie să fie,
De cum trebuie să fim.