Joc de copii

Zurgălăi de argint  au în cuvinte,

Ce prin cânt  străbat tot locul,

Răscolind  un vag ecou în minte,

Când și  eu visam că viața-i jocul.

 

 

La sandale au chiar aripi agățate-

Hermeși  ce nu obosesc  deloc,

Iar de stau, e că în vreo carte,

E un basm ce îngână un joc.

 

 

În priviri, comori  și râs șăgalnic,

Iar în râs au ton de simfonii,

Ce stârnesc  în eul meu fățarnic,

Sincer joc de armonii.

 

 

Iar  o rugă a lor nu-i joc  ci  reverie,

Căci îi văd  icoanei altfel sinonim,

De cum trebuie să fie,

De cum trebuie să fim.

Umbrele Icoanei Glicofilusa

Umbrit era locașul cel de sfântă taină,

Căci îngeri îmbrăcau lumina de la soare,

Cu bob de lacrimă cules de pe o haină

De carne străvezie a umbrei călătoare.

 

 

Umbrită sta icoana la colțul de altar,

Căci pâlpâind, se ascundea lumina lină

În sufletul  uimit de tușele muiate-n  har,

Ce arătau matern o dragoste divină.

 

 

Umbrită e iubirea scrisă de penel,

Căci cum să arăți Cuvântul prins

Ca prunc, de mâini, ca-ntr-un inel,

Ce strâng duios întregul Necuprins.