Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘POESIS’ Category

Suflet Fluviu

Fluviu de nelinişti mi te sfarmi

Loveşti cu aripile de spumă.

Stâncile, Malurile, Podurile.

De parcă ai vrea să le mistui.

 

Stâncile,

că par a-ți sta împotrivă.

Dar nu. Ele sunt acolo

ca să înveţi să îţi unduieşti apele,

… îmbrăţişând stâncile.

Aşa ele se vor şlefui,

iar tu nu îţi vei irosi puterile.

Din pietrele de încercare…

îţi vei face opere de artă.

 

Malurile,

pentru că îţi zăgăzuiesc pornirile primare.

Pentru că întotdeauna de vei birui un mal,

undeva, vei avea altul.

Însa bucură-te în revărsări și în maluri.

Revarsă-te doar în bucurii,

ca să dăruieşti viața, sau,

opreşte-te la timp,

pentru a ocroti viața.

A ta sau a altora.

 

Podurile,

pentru că ți se oglindesc în unde,

de multe ori fără să te atingă,

ca într-o iubire imposibilă

Iar asta te înfurie și te tulbură.

Și totuşi îngădui să te supui.

Poate pentru că… e un fel de a fi…

 

A fi, însă,  dincolo de toate

ești cu Cerul,

din care te naşti, din care sorbi,

și în care te reverşi.

Mai presus de

Îmbrățișări fără de stânci,

Revărsări fără de maluri

Iubiri fără de poduri.

Un fluviu…de cer.

Anunțuri

Read Full Post »

Rug de Aiud

Pe buze voi avea mii de mărgăritare,
Când voi săpa adâncuri tenebroase,
Că luminând, voi cere pentru ei iertare,
Cazând în sus, eliberat de cele joase.
 
 
De m-ar strivi sub munte de minciuni,
Cercând ca să-mi ucidă duhul cu păcat,
Că basme sunt în Evanghelii, nu minuni,
Atâta doar le-oi spune … Hristos a înviat!
 
 
Din iad de-ar curge limbă de văpaie,
Prin zelul lor, ca să aprindă rug de vină,
Viclean, tot n-ar putea ca să înmoaie,
Tăria Lui și dorul meu după Lumină.
 
 
Un vreasc pe rug mi-ar fi atunci ispita
Ca ros de foame cruntă să-mi vând fraţii,  
Nu pe arginți, ci-n troacă arătându-mi pita,
Lăturile aburinde și terciul de la raţii.
 
 
De-mi vor toca tot trupul încet cu parul,
Nu voi urla, ci voi gusta tăcerea sângerândă;
Ca pe-un potir prea plin,  voi primi darul,
Dorit cu milenară sete și aşteptare arzândă.
 
 
Aşa mi-am spus naiv, în bezna cu zăbrele,
În anticamera la Moarte, păzit de şobolani,
Mânjit cu mucegaiuri sfinte, cu iz de viorele,
Îngenucheat, făcând prieteni din duşmani.
 
 
Dar, nu.  Vă spun: a fost cu mult mai greu,
Însă, Cuvântul  mi-a dăruit Sfânta Tăcere,
Că El mi-a dus Crucea, iar eu nu-s Cirineu …
Apoi m-am stins,  ca să m-aprind în Înviere.

Read Full Post »

Zboară!

Nu e destul ca ochii tăi senini să oglindească cerul,

Nu e destul să îți strecori doar aripa de argint printre zăbrele,

Ori să te scalzi în lumina Răsăritului ce picură arar în colivie…

Îți trebuie doar o cheie de cuvânt la ușa de gând.

Atât!

Te asteaptă un cuib solar!

Dar de-ai scăpa, iubită pasăre măiastră, ai ști să zbori ?

Read Full Post »

Nisip

Boabe de nisip

Smulse în furtuni din țărmurile materne,

 purtate apoi de valuri,

ce  rezidesc matriceal altele,

 în altă parte:

 de lume, de sine.

Furtunile trec.

Uimitor  e însă nisipul ce vrea să devină lumină.

Cât de transparent trebuie să fie acesta pentru a fi permeabil luminii?

Doar spălat în valuri, stors, frământat, amestecat, ars în cuptor.

În flăcări până iese sticla.

Cu Duh, fraged suflată în formă,

 de candelă…

 o poartă spre nesaţ de Lină Lumină.

Sau poate turnată în formă

de orice alt vas…

agnostică chemare a materiei. Nisip.

După dorința și lucrarea fiecăruia…

La granița dintre sticlă și Lumină, dintre formă și formulă.

Așa cum suntem!

Read Full Post »

Crin

S-a aplecat asupra şevaletului,

cum își apleacă un înger aripa spre puiul de om.

Apoi a scrijelit pe roca inimii o pisanie,

ca semn al ctitoriei,

ca mai târziu să scoată rouă din acuarela icoanei.

Ca ramă și-a căutat printre gânduri un crin,

dar, nu a găsit decât mireasma lui proaspătă,

risipită pe marginea unei file de acatist.

Doar o boare de crin. Doar fior de icoană.

Read Full Post »

Nu cred în frunza barocă, în iedera lipsită de viață.

E prea fără sevă, e prea ca la piață.

La piața cuvintelor, nu crezi ?

„Uite aceea are frunze mai verzi,

iar aceea, parcă, ramuri împletite  în patru și-n șase”.

Versuri pe frontispicii de colibe,

pe ruine de case.

Da! Puține podgorii  pe versanții Scripturii.

Doar văi umbroase cu iederă  pe araci și  pretutindeni  pe case.

Ce roadă?

Doar ură de soare pe frunza întinsa ca nadă.

Las-o! Hai la podgorii!

Hai la cules de istorii.

E o odă a luminii scrisă  în fiece boabă vândută în piața

de viață.

Read Full Post »

Pe obrajii lor se scurg mereu,

Pâraie de amar și suferinţe,

Le rabdă greul,  Dumnezeu,

Cu stropi de har în conştiinţe.

 

Fior de  căprioara speriată,

De-un urlet ameninţător,

E în privirea lor  de îndată,

Ce iţi simt în suflet nor.

 

De sunt cu răni învesmântaţi,

Pentru vreo oarecare vină,

De Iude, farisei, ori de Pilați,

Le e durerea o hlamidă fină. 

 

Daca le dai un ban zgârcit

E ca o zeciuială cu puţin folos,

Însă te faci aproapele-i dorit,

De îi ridici zâmbind de jos.

 

Iar de îi îmbrăţişezi  când îi ridici,

Eşti  ca un Cirineu pentru Iisus,

Iară Golgota fraţilor prea mici,

Va avea un capăt sigur sus.

 

De iţi întind o mână  rugătoare,

Să vezi în ea Sfântul Stigmat,

Să  simţi durerea arzătoare

Înfipta în Mâna fără de păcat.

 

„Mi-e sete”  de şoptesc, să știi,

Că  aşa pe cruce Domnul a vorbit,

Ca tu pământ uscat să nu mai fii,

Pe când luând oţet s-a săvârşit.

 

Iar de sunt goi din cruntă sărăcie,

Nu-ti ruşina privirea aristocrată,

Că-n Crucea Lui n-a fost o feerie

Ci suferință și golătate fără pată.

 

Iţi este mila, Mormântul Învierii,

De o trăieşti jertfind cuiva ceva,

O lacrimă de a ta, ori de a cerii,

Ori chiar pe tine, fără mucava.

 

Sunt revărsate peste tot comori,

Arvuna cerului lăsată pe aici,

Ce strălucesc ca mii de sori.

Iubește… Fraţii Lui prea mici!

Read Full Post »

Older Posts »