Când Cerul a coborât atât de jos,
Că-L atingeai de poala hainei,
Ce-n noaptea minții ,luminos
Har dăruia în umbra tainei;
Când răbdarea cea din veac
A primit cununa de făgăduință,
Prin care găsit-a omul leac,
La rana cruntă din a sa ființă;
Când se împleteau în cirte și silabe
Și se adunau în evanghelii sfinte,
Ca arme tari la inimile slabe,
Pururi nepieritoarele cuvinte;
A fost minunea de iubire,
Ca Fiu de Dumnezeu să înoiască,
Prin Moarte, dar de nemurire,
Prin Înviere, viață omenească.