Metanoia

Să-mi iau oglinzile negre ale lumii,
Să mi le prefac în cochilii, 
memorii de nautiluși, gravurile naturii pe silueta timpului,
Să mi le preschimb în aburi de răsărit incandescent,
gnozele unui univers primar,
Așa, ca să îmi rămână doar Piatra Unghiulară 
și orbite strălucitoare – matrița veșniciei,
Apoi voi turna în ea lavă străvezie, icoane de pulsiuni cerești,
iubirea mea pentru Iubirea Lui.

Gata de Iubire

Când iubirea doare

și când ca un olar ai vrea să spui:

„de ajuns, vreau sa mă vindec de iubire,

de lanţurile ei de lut,

vreau doar aripile ei,

sa mă prind de stele,

 nu de câteva, ci de toate,

 sa le trag in jos

 cu povara sufletului meu greu de iubire,

 iar apoi sa le strivesc rând pe rând,

 sub pleoape

 si ele grele de vis de iubire,

 iar din lutul rămas

 sa-mi fac o amfora ce se va numi Greul Pământului.

 In ea voi pune cioburi de amintiri, aşchii de gânduri,

 fragmente de eu.”

 Abia apoi voi zbura.

 Gata de Iubire.