Izvor

Pâlpâie încet un izvoraș tăcut,
Firicel se face, se adună
De nicăieri apare lent și mut
În setea lumii, ca arvună.

 

Deși firav, puteri grozave poartă,
Căci fiecare argintie picătură,
Ce atinge abia, natura moartă,
Dă viul ei, prin taina-i pură.

 

Cum curge lin, cu măiestrie,
Pe lângă stânca-i născătoare,
E ca și cum în sihăstrie,
Lumina Lui Hristos răsare.

 

Cu dar de curățire înzestrat,
Când tot ce atinge, spală,
E ca și cum, prin har, neîncetat,
Ne vindecăm de rău și boală.

 

Făptura s-o adape, e în stare,
Să-i potolească setea milenară,
Cu Sfântul Duh e asemănare,
Când sufletul uscat îl înfioară.

 

Răcoare din limpezimi aduce,
În viul aflat sub așternut solar,
Tot astfel nouă, Sfânta Cruce,
Izvor de rai ne e curat și clar.

 

Încet și lin săpând prin tină,
Cărare spre vale și-a lucrat,
La fel, în sinele ce-și știe vină,
Strabată cerul, fie, neîncetat!